Întăreşte-ţi sistemul imunitar cu produse naturale
Sistemul nostru imunitar cuprinde toate mecanismele de apărare ale organismului în faţa agenţilor patogeni externi. Daca agenţii patogeni sunt în cantităţi mici, atunci sistemul de aparare al organismului face faţă nestimulat, dar există situaţii când sistemul imunitar este depăţit, slăbit şi trebuie ajutat.
Dacă doriţi să aveţi o sănătate de fier trebuie să ştiţi că stresul, alcoolul, fumatul, insomnia, o alimentatie deficitara, viaţa dezordonată, toate duc la slăbirea sistemului imunitar şi la îmbolnăviri frecvente.
Măceşele şi cătina sunt adevarate bombe de vitamina C, un antioxidant puternic care protejează organismul de infecţii şi previne bolile degenerative. Pot fi consumate zilnic, sub forma de infuzie, sirop sau tinctura.
Ciupercile, bogate în proteine, vitamine, minerale şi antioxidanţi potînlocui oricând carnea. Previn oboseala, fizica şi psihică, dar şi stresul, una din cauzele slăbirii sistemului imunitar.
Usturoiul, mai ales crud, câte doi, trei căţei pe zi, dimineaţa sau seara, mâncat cam la aceleaţi ore, este ideal pentru a trece sănătos peste o vreme capricioasă.
Iaurtul, recomandat în mai toate dietele, previne apariţia răcelilor şi serveşte la refacerea florei intestinale. Unii cercetători susţin că racelile şi gripa ar fi provocate de deficitului de vitamina D din organism. Ori, iaurtul conţine vitamina D din belşug. Câte un pahar de iaurt zilnic, mai ales preparat acasă, în bucătăria proprie, întăreşte imunitatea organismului, previne constipaţia, ajută la scăderea nivelului de colesterol şi ţine glicemia sub control.
Migdalele, atât cât vă încap într-un pumn, pot elibera sistemul imunitar de stres dupa o zi foarte încărcată şi vă oferă o doză sănătoasă de vitamina B si E.
Ceapa, ca şi usturoiul, are efecte antibacteriene şi antiinflamatoare puternice. Poate fi consumată crudă, în combinaţie cu alte alimente sau foarte multă în mâncarea gătită.
La toate aceste remedii naturale trebuie să adăugaţi mişcare, multă mişcare în aer liber. Că este sub formă de alergare, plimbare cu bicicleta sau pur şi simplu o plimbare prin parc, nu ezitaţi să o faceţi. Vă puteţi aloca timpul zilnic necesar pentru sănătate, nu?
M.T.