10 motive pentru care merită să consumi produse bio
Ştim cu toţii că produsele ecologice sunt cele care au crescut în medii fără pesticide, fără îngrăşăminte chimice şi fără aditivi. Întrebarea care se pune, dincolo de modă şi tendinţe, este dacă merită să cumperi produse eco şi dacă preţtul lor este justificat. Conform Plurielles dar şi principiilor enunţate în cartea „A fi sau a nu fi bio”, a lui Jacques-Pascal Cusin , specialist in nutriţia alternativă, eu am aflat că sunt cel puţin 10 motive pentru care merită să consumam alimente bio:
1. Sunt crescute fără substanţe chimice. Îngrăşămintele sunt tot naturale, rezultate din produse care la rândul lor au trăit şi s-au dezvoltat fără chimicale ori alte preparate de sinteza. Animalele din zootehnia bio cresc in spaţii deschise, sunt hrănite cu hrană bio, fără antibiotice sau medicamente de sinteza.
2. Eliminarea pesticidelor întotdeauna rupe un cerc vicios. Dacă cultura nu foloseşte pesticide, nu mai este necesară fabricarea acestora şi dacă nu mai sunt produse, se reduce cantitatea de CO2 eliminată în atmosferă prin procesul tehnologic.
3. Institutul European pentru Agricultură a confirmat, în urma unor studii care au durat cinci ani, că legumele, fructele şi cerealele rezultate din culturile bio sunt cu 15% mai bogate în substanţe nutritive faţă de cele produse industrial, iar gustul este mult mai bun.
4. Produsele bio sunt permanent verificate, ceea ce reprezintă o garanţie suplimentară a calităţii. În agricultura bio sunt cu 25% mai multe filtre şi controale decat în producţtia normală.
5. Alimentele bio au un conţinut dublu de antioxidanţi faţă de cele industriale. Pesticidele şi îngrăşămintele chimice consumă mai bine de jumătate din rezerva biologica de antioxidanţi pentru a neutraliza chimicalele pe care le absorb din sol. Prin urmare, cultura bio este mai bogată în antioxidanţi decât cea clasică.
6. Pentru copii, alimentele bio sunt o binefacere, aceştia fiind mult mai sensibili la agresiunea produselor toxice din pesticide. Un studiu american realizat de Institutul Federal al Sănătăţii din SUA a dovedit că în sângele copiilor de până la patru ani care au fost alimentaţi bio de la naştere se află de şase ori mai puţine reziduri toxice decât în sângele copiilor care au mâncat aşa-zisa alimentaţie”normală”.
7. Pentru că nu conţin pesticide, alimentele bio au o perioada de garanţie mai mica decât cele „chimice”. Din aceasta cauza nu pot fi transportate, astfel că se reduce o importantă sursă de poluare – transportul, fie că este pe şosea, în aer sau pe apă. Gândirea eco militează pentru consumul alimentelor doar în perioada în care este sezonul lor.
8. Agricultura şi zootehnia bio au creat un nou stil de viaţă, în care principalul argument este respectul pentru ceea ce este în jur, respectul faţă de natură şi faţă de muncă.
9. Fructele şi legumele bio nu pot fi culese decât la maturitate. Nu pot fi culese crude şi coapte artificial în timpul transportului, pentru că nu pot fi supuse tratamentelor chimice sau cu ozon care să le facă rezistente la transport.
10. Agricultura bio reduce intermediarii, dă valoare muncii din agricultură, responsabilizează consumatorul şi oferă o cale de mijloc între respectul pentru natură şi nevoia de hrană a omului.
Chiar dacă Moldova este o ţară mică, potenţial pentru alimente bio există, nu trebuie decât ca fiecare dintre noi să conştientizeze necesitatea consumului acestora şi să alegem bine cu toţii pe ce produse dăm bani în fiecare zi, piaţă sau supermarket?
M.T.