Alimente ce alungă astenia de toamnă

Ştim cu toţii că astenia de toamnă poate apărea la orice vârstă şi la orice persoană, însă cele mai afectate sunt femeile cu o viaţă activă şi stresantă. De cele mai multe ori, aceste simptome încep să apară în primele zile ale toamnei, când vremea începe să se răcească şi zilele se micşorează, dar uneori manifestările se pot prelungi până în perioada de iarnă. Pentru a fi pregătită pentru aceste eventuale stări, este bine să ştii că cele mai bune alimente care combat astenia de toamnă sunt cerealele, legumele şi fructele, sucurile proaspete de legume şi fructe, mierea, ceaiurile de plante, carnea, laptele şi ouăle.

Dovleacul
Toate soiurile de dovleac au efecte uşor sedative asupra sistemului nervos, fapt pentru care sunt recomandate în dieta astenicilor. Dovleacul poate fi consumat copt sau sub formă de plăcintă, crud şi ras în salate cu roşii şi castraveţi sau stors, sub formă de suc. Dacă vom consuma 50 de grame de seminţe de dovleac prăjite pe zi ne vom asigura doza zilnică de 300 de mg de magneziu. Şi sucul de dovleac este un bun remediu. Amestecă 50 de ml de suc proaspăt de dovleac cu o linguriţă de miere şi simptomele asteniei se vor atenua. Atenţie! Dovleacul crud este contraindicat persoanelor cu gastrită, cu ulcer gastric sau cu diabet avansat.

Cerealele
Cerealele conţin vitamine şi minerale care ne oferă energia de care avem nevoie în această perioadă. Aşadar, se recomandă ca zilnic, la micul dejun să consumăm o porţie de cereale cu lapte sau cu iaurt.

Fructele
Consumă zilnic între 200 şi 300 de grame de fructe proaspete, portocale, lămâi, grapefruit, mere, pere, prune, struguri, banane, nuci sau gutui, deoarece sunt deosebit de eficiente pentru astenia de toamnă. Şi sucurile proaspete de fructe au proprietăţi tonice, fiind recomandate în această perioadă.

Legumele
Consumul zilnic de legume proaspete, precum varză, broccoli, morcovi, ţelină, vinete, ardei gras sau ridiche neagră are efecte benefice uimitoare pentru persoanele obosite, stresate, surmenate fizic şi psihic sau care suferă de insomnie.

Ciupercile
Prin conţinutul bogat de zinc şi vitamine din grupa B, ciupercile tratează excelent anxietatea, oboseala şi stresul. În plus, acestea conţin şi anumite substanţe care stimulează şi întăresc sistemul imunitar, pregătind astfel organismul pentru perioada de iarnă.

Carnea, laptele şi ouăle
Specialiştii au ajuns la concluzia că persoanelor care suferă de astenia de toamnă le lipseşte serotonina. Triptofanul este o sursă de serotonină şi se regăseşte în anumite alimente, precum carnea de curcan, albuşul de ou şi laptele. Şi carnea de vită este bogată în proteine şi fier, fiind un excelent adjuvant al asteniei de toamnă.

Mierea, polenul şi lăptişorul de matcă
Produsele apicole ne menţin psihicul într-o stare excelentă. Polenul şi mierea au o acţiune de tonifiere a organismului, sunt deosebit de revigorante şi aduc un aport important de energie. Lăptişorul de matcă este foarte recomandat pentru întărirea organismului. Acţionează ca un stimulent, tonifiază organismul şi este foarte eficient în stările de oboseală şi stres accentuat.

Ceaiul de plante
Ceaiul de sunătoare combate insomniile şi depresiile, fiind excelent în perioadele de astenie. Totodată, şi ceaiul de rozmarin ajută la combaterea oboselii şi a durerilor de cap, având un efect tonifiant.

Maceratul de mărar
Maceratul de mărar preparat din 20 de linguri de seminţe de mărar şi un litru de vin roşu este un excelent adjuvant al asteniei de toamnă, având proprietăţi energizante. Amestecul se lasă acoperit timp de opt zile, după care se va bea câte un păhărel din acest macerat după fiecare masă.

Culinar.md îţi oferă 5 sfaturi pentru a face faţă asteniei de toamnă
1. Acordă o mare atenţie alimentaţiei, optând pentru preparate cât mai naturale, bogate în legume şi fructe.
2. Micşorează consumul de dulciuri şi paste făinoase în favoarea produselor lactate, a sucurilor proaspete de fructe şi legume, a cerealelor şi supelor.
3. Odihneşte-te cât mai mult timp posibil, profitând totodată de zilele libere de weekend.
4. Îndepărtează stresul din viaţa de zi cu zi adoptând o atitudine pozitivă şi încearcă să petreci cât mai mult timp în mijlocul naturii.
5. Practică des exerciţii fizice uşoare, jogging sau mers pe bicicletă.

M.T.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 
Ruladă cu miere

Ruladă cu miere

 
Supă cremă de urzici cu crutoane

Supă cremă de urzici cu crutoane

 

 
Urzica te vitaminizează şi te remineralizează

Urzica te vitaminizează şi te remineralizează

Autor:

Publicat la data de: martie 10, 2014

Beneficii extraordinare pentru organism Pentru a fi folosită în scop medicinal urzica se va recolta în lunile mai-octombrie. Plantele se vor usca în strat subţire, în locuri bine aerisite, ferite de razele directe ale soarelui. Urzica este […]

 
De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit

De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Nu doar carnea, laptele şi ouăle care nu sunt păstrate la temperaturi corespunzătoare ne pot provoca dureri de burtă, tulburări digestive şi stare de greaţă şi vomă o zi întreagă, susţin specialiştii în nutriţie. Şi […]

 
Consumul te Pește- te ajută să te menții în formă

Consumul te Pește- te ajută să te menții în formă

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Peştele este un aliment de bază care conţine mulţi nutrienţi importanţi printre care un conţinut crescut de iod (necesar pentru buna funcţionare a tiroidei), vitamina B12 (buna funcţionare a sistemului nervos), acizi graşi Omega 3 (reprezintă un […]

 
Citricele: proprietăţi, reţete, beneficii

Citricele: proprietăţi, reţete, beneficii

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Medicii – nutriţionişti, dermatologi sau generalişti – susţin în cor că cel puţin trei porţii de fructe proaspete pe zi ne feresc de infecţii, afecţiuni cardiovasculare, cerebrale sau respiratorii. În plus, previn proliferarea celulelor canceroase […]

 
Chec de cafea

Chec de cafea