Meniu festiv şi… raţional pentru sărbătorile de iarnă

Frenezia sărbătorilor de iarnă este molipsitoare. De la decorul luminos de pe străzi și din magazine, până la isteria cumpărăturilor, toți suntem prinși în această atmosferă febrilă înainte de binemeritatele zile de sărbătoare. Pentru cei care rămân acasă și doresc să organizeze mese festive cu familia sau prietenii, am pregătit câteva sfaturi și sugestii generale pentru meniu, dar și modul în care puteţi întâmpina musafirii cu casa pregătită de sărbătoare.

Pentru orice lucru bine făcut, pregătirile sunt esențiale. Înainte de a creiona meniul festiv, trebuie să știți numărul invitaților și preferințele lor culinare. Este ușor atunci când vorbim de mesele în familie unde știm deja cine vine la cină, dar este mai greu atunci când se organizează petreceri cu mai mulți invitați.

De regulă, pe lângă masa de sărbătoare propriu-zisă, perioada sărbătorilor de iarnă este marcată de o întreagă serie de mese deoarece, practic, fiecare apariţie a unui musafir este un motiv de a gusta câte ceva. Din acest motiv e bine să aveţi în vedere câteva principii utile.

–          ordonaţi servirea în funcţie de gradul de perisabilitate a preparatelor. Serviţi, de exemplu, în primele zile, salatele care conţin ouă fierte, maioneză, etc.

–          nu gătiţi niciodată mai mult decât puteţi păstra/depozita în condiţii optime.

–          folosiţi cutii etanşe, borcane, folie alimentară pentru a depozita şi acoperi preparatele.

–          nu depozitaţi alimente cu mirosuri puternice, în special cele care conţin usturoi, lângă deserturi.

–          luaţi în calcul alimente care pot fi congelate. Chiftelele, de exemplu, se pot găti şi congela, fără să-și piardă din calităţi după decongelare.

–          câştigaţi timp şi spaţiu dacă, de exemplu, carnea de porc şi cârnaţii îi prăjiţi din timp şi îi depozitaţi în borcane cu untura în care au fost prăjiţi.

–          puteţi face economii substanţiale dacă achiziționați ingredientele vrac, în special pe cele pe care le includeţi în mai multe reţete.

–          cumpăraţi cel mai târziu – dar nu chiar în ultima clipă – ingredientele pe care doriţi să le folosiţi proaspete, cum ar fi ingredientele pentru salate, fructele, etc.

–          nu lăsaţi toate pregătirile pentru ultima zi.

În funcţie de numărul, tipul şi vârsta invitaţilor, puteţi opta pentru o multitudine de reţete. Important e să le asociaţi inteligent între ele. Nu gătiţi aperitive orientale,fripturi tradiţionale şi deserturi moderniste ci încercaţi să le articulaţi într-un concept unitar, potrivit cu gusturile invitaţilor. De regulă, musafirii, chiar şi cei tineri, sunt tentaţi să guste produse şi preparate tradiţionale, care rezonează cu perioada Crăciunului. Cu toate acestea şi în acelaşi timp, invitaţii sunt tentaţi să încerce ceea ce nu găsesc acasă. E un bun moment să-i surprindeţi. Nu faceţi risipă şi nu pregătiţi din start mâncare pentru o armată, încercaţi să fiţi raţionali şi să vă rezumaţi la ceea ce ştiţi să faceţi cel mai bine şi este pe gustul tuturor. Dacă în urma sărbătorilor nu vă veţi alege decât cu un frigider plin cu mâncare rămasă sau veţi continua zile în şir să mâncaţi acelaşi lucru, asta nu se numeşte „masă bogată” ci „abundenţă şi risipă”.

M.T.

Timpul Suplimentul Femeia

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 
Ruladă cu miere

Ruladă cu miere

 
Supă cremă de urzici cu crutoane

Supă cremă de urzici cu crutoane

 

 
Urzica te vitaminizează şi te remineralizează

Urzica te vitaminizează şi te remineralizează

Autor:

Publicat la data de: martie 10, 2014

Beneficii extraordinare pentru organism Pentru a fi folosită în scop medicinal urzica se va recolta în lunile mai-octombrie. Plantele se vor usca în strat subţire, în locuri bine aerisite, ferite de razele directe ale soarelui. Urzica este […]

 
De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit

De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Nu doar carnea, laptele şi ouăle care nu sunt păstrate la temperaturi corespunzătoare ne pot provoca dureri de burtă, tulburări digestive şi stare de greaţă şi vomă o zi întreagă, susţin specialiştii în nutriţie. Şi […]

 
Consumul te Pește- te ajută să te menții în formă

Consumul te Pește- te ajută să te menții în formă

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Peştele este un aliment de bază care conţine mulţi nutrienţi importanţi printre care un conţinut crescut de iod (necesar pentru buna funcţionare a tiroidei), vitamina B12 (buna funcţionare a sistemului nervos), acizi graşi Omega 3 (reprezintă un […]

 
Citricele: proprietăţi, reţete, beneficii

Citricele: proprietăţi, reţete, beneficii

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Medicii – nutriţionişti, dermatologi sau generalişti – susţin în cor că cel puţin trei porţii de fructe proaspete pe zi ne feresc de infecţii, afecţiuni cardiovasculare, cerebrale sau respiratorii. În plus, previn proliferarea celulelor canceroase […]

 
Chec de cafea

Chec de cafea