La un ceai cu Roman Yagupov…

Culinar.md vă demonstrează că şi bărbaţii ţin dietă!


Foto: Gulinara Vâşcu

Dacă vorbeşti despre Moldova şi Chişinău cu siguranţă ajungi să vorbeşti despre Zdob şi Zdub, formaţia care a înnebunit Europa şi nu numai, dinainte de anii 2000 şi până acum. Eu de multe ori când aud „bună dimineaţa” la serviciu sau pe stradă încep să-mi cânt în gând „hopa diri dai…”.
Am aflat în schimb că oricât de agitată este viaţa zdubilor, lider-ul lor, Roman Yagupov face parte din categoria bărbaţilor cu care mie îmi face o deosebită plăcere să stau de vorbă, bărbaţii care „ţin dietă şi au un mod de viaţă sănătos”. Zilele trecute, o zi de iarnă, dar totuşi soare, temperaturi de primăvară, o locaţie frumoasă, primitoare, un ziar pe masa, un ceai aburind în faţă şi începem discuţia, iar Roman spune citându-l pe Mihail Bulgakov „… până la amiază nu citiţi ziare şi nu vorbiţi despre politica…”astfel ne-am rezumat la discuţii sănătoase şi am aflat cum reuşeşte bărbatul din el să fie întotdeauna în formă atunci când urcă pe scenă.
Nu este omul care ţine un regim strict sau o dietă anume, dar încearcă să consume alimente cât mai apropiate de ceea ce numim noi „bio” şi nu se dă niciodată la o parte din faţa unei porţii sănătoase de „mămăligă”. Aşa cum spunea el „unui muzician îi este imposibil să ţină un regim strict, atunci când călătoreşte foarte mult, dar pentru a ne păstra pe noi până la vârsta când vor fi condiţii de cazare şi transport la standarde normale trebuie să supravieţuim, acum suntem mulţumiţi deoarece ne este mai uşor decât acum câţiva ani şi ne străduim să ne creăm singuri condiţii”.
„În România mâncarea numărul 1 pentru mine este mămăliga” – Roman Yagupov

Astăzi un concert în centrul Europei şi peste o săptămână în inima Rusiei înseamnă foarte multe ore petrecute în avion, pe tren sau în autocar. Roman îmi spunea că nu lasă niciodată acasă ceainicul şi punga de orez, pe care îl consumă cu mare drag dimineaţa atunci când încearcă să se „monteze” pentru un spectacol „pun de cu seară în ceainic apă şi orez şi dimineaţa îl mănânc cu plăcere”.
Îmi povestea zilele trecute când stăteam la „taclale” cum acumulează energie pozitivă când ştie data unui show, ca atunci când urcă pe scenă să dea totul şi să fie în formă maximă. Este greu atunci când îl vezi pe scenă să nu realizezi că este un om sănătos care pune foarte multă pasiune în ceea ce face „este foarte important ceea ce cânţi, ce fel de muzică cânţi, o muzică dură îţi poate distruge sănătatea, eu în viaţa obişnuită acumulez pentru că ştiu cum trebuie să fii un adevărat foc pe scenă, la noi de la început totul s-a bazat pe boom-ul de pe scenă”.

Ca orice om, atunci când ai probleme, te montezi şi cauţi răspunsuri şi soluţii la probleme. Roman a găsit un răspuns şi o modalitate de a-şi pune ordine în gânduri cu mulţi ani în urmă practicând exerciţii de respiraţie şi meditaţie „am făcut cunoştinţă cu practicanţi de yoga, am citit mult despre echilibrul spiritual şi acum sunt mulţumit la toate nivelurile”. Nu este un practicant împătimit, dar ştie ceea ce îl armonizează şi îl racordează la realitatea pe care o trăieşte între scenă, studioul de înregistrări şi casă „atunci când acasă trăieşti în armonie este foarte simplu să fi optimist şi sănătos”. Singurele momente în care mai practică tehnici de respiraţie sunt „în avion şi în microbus, acum nu mai am putere să fac practica ci să fac doar încărcare, practica mea este pe scenă”.
Nu-i plac roşiile din Turcia, chiar dacă acestea sunt estetice, şi preferă dimineaţa două căni de tărâţe mixate cu lapte. Cred că este foarte uşor să cânţi cu plăcere despre „mămăligă, tractor, haiduc sau izvor” atunci când în fiecare dimineaţa îţi pregăteşti singur acasă din făină de tărâţe, o banană şi produse lactate un terci gustos peste care mai poţi pune unt de casă topit, fără grăsime şi fără E-uri. Şi el este un consumator de produse din grădină şi nu şi-a dus niciodată fetiţa la McDonalds  încercând să consume alimente cât mai sănătoase împreună cu toată familia „eu am nevoie de mâncare vie, de alimente bio, am crescut aici şi organismul meu este obişnuit cu produsele sănătoase, nu vreau mâncare falsă de la supermarket”. „În familie în general mâncăm sănătos, pentru mine mâncarea moldovenească ce conţine tradiţiile din România, Ucraina şi Turcia este cea mai bună. Mc Donalds nu este mâncare, este un business”.
Dintre toate bucătăriile pe care le-a încercat în deplasările sale a spus că-i place bucătăria italiană şi cea mediteraneană, în schimb nu-i place deloc bucătăria ungurească „ungurii nu au mâncare bio, am plătit o groază de bani în aeroport şi am avut în farfurie un gulaş de plastic”, parte unde am fost perfect de acord cu el pentru că în afară de un gulaş foarte bine făcut nici mie nu îmi place bucătăria specifică Ungariei.
Nu găteşte, în primul rând pentru că nu are timp şi în al doilea rând pentru că „are cine găti, nu este nevoie de mâna mea în bucătărie, mai bine fac ceea ce ştiu” dar „am gătit o ciorbă de peşte delicioasă la ceaun. Ca să găteşti trebuie să ai timp, o bucătărie mare, să te duci la piaţă şi să ştii ce să cumperi din ea”. Nu stă să analizeze condimentele dintr-o mâncare, dar apreciază gustul final bine definit.
Este adeptul plimbărilor matinale prin parc, cât mai lungi posibile şi al băilor cât de reci suportă organismul. Am aflat o tehnică nou de aţi face peeling singur acasă „baie cu mătura, o tradiţie a zonelor nordice, îţi cureţi pielea cu mătura în apă rece”. Nu fumează şi nu pierde nopţile degeaba, dar bea cu plăcere un pahar de vin sau o ţuică de casă, dar să fim serioşi, cine nu apreciază un produs bun făcut acasă?
Am mai aflat că au terminat de înregistrat albumul care se va lansa în luna februarie în Europa şi în toamnă în Moldova, dar despre asta o să vă povestesc cu altă ocazie…deocamdată rămânem în lumea alimentelor bio şi a bărbaţilor care au grijă de ei şi ştiu să aprecieze ceea ce au.
„Mâncarea nu este o artă, dar este o ştiinţă şi pofta de mâncare depinde de starea în care eşti” – Roman Yagupov
Mira Tănase

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 
Ruladă cu miere

Ruladă cu miere

 
Supă cremă de urzici cu crutoane

Supă cremă de urzici cu crutoane

 

 
Urzica te vitaminizează şi te remineralizează

Urzica te vitaminizează şi te remineralizează

Autor:

Publicat la data de: martie 10, 2014

Beneficii extraordinare pentru organism Pentru a fi folosită în scop medicinal urzica se va recolta în lunile mai-octombrie. Plantele se vor usca în strat subţire, în locuri bine aerisite, ferite de razele directe ale soarelui. Urzica este […]

 
De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit

De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Nu doar carnea, laptele şi ouăle care nu sunt păstrate la temperaturi corespunzătoare ne pot provoca dureri de burtă, tulburări digestive şi stare de greaţă şi vomă o zi întreagă, susţin specialiştii în nutriţie. Şi […]

 
Consumul te Pește- te ajută să te menții în formă

Consumul te Pește- te ajută să te menții în formă

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Peştele este un aliment de bază care conţine mulţi nutrienţi importanţi printre care un conţinut crescut de iod (necesar pentru buna funcţionare a tiroidei), vitamina B12 (buna funcţionare a sistemului nervos), acizi graşi Omega 3 (reprezintă un […]

 
Citricele: proprietăţi, reţete, beneficii

Citricele: proprietăţi, reţete, beneficii

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Medicii – nutriţionişti, dermatologi sau generalişti – susţin în cor că cel puţin trei porţii de fructe proaspete pe zi ne feresc de infecţii, afecţiuni cardiovasculare, cerebrale sau respiratorii. În plus, previn proliferarea celulelor canceroase […]

 
Chec de cafea

Chec de cafea