Cartofi noi cu rozmarin

Ingrediente:
cartofi noi albi
puţin pesmet
sare, piper
rozmarin proaspăt şi uscat
foarte puţina boia dulce
puţin ulei de măsline

Mod de preparare :
Cartofii se spală bine, eventual cu un burete aspru. Se taie în bucăţi mari, se lasă întregi sau jumătăţi dacă sunt mici. Se aşează într-o tava, pe hartie de copt. Se stropesc cu ulei de măsline. Se condimentează cu sare şi piper. Se presară cu rozmarin proaspăt şi/sau uscat (preferabil mai mult proaspăt).
În momentul în care s-au rumenit, se scot şi se servesc ca şi garnitură alături de o salată proaspătă şi o bucată de pui copt în folie (de preferat).

Notă :
Au apărut cartofii noi! Se găsesc în piaţă, la tarabe, în supermarket-uri şi chiar la magazinul din colţ şi nici nu sunt foarte scumpi. Cumpără cartofi noi în cantităţi mici şi pregăteşte-i imediat deoarece sunt foarte sensibili, se deshidratează şi se alterează uşor.

Cartofii noi au coaja foarte subţire, de aceea nutriţioniştii ne sfătuiesc să-i consumăm cu tot cu coajă deoarece aici se află cele mai mari cantităţi de minerale, vitamine şi nutrienţi atât de necesari organismului în această perioadă. Spală-i bine cu un burete aspru şi găteşte-i cu tot cu coajă.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 
Ruladă cu miere

Ruladă cu miere

 
Supă cremă de urzici cu crutoane

Supă cremă de urzici cu crutoane

 

 
Urzica te vitaminizează şi te remineralizează

Urzica te vitaminizează şi te remineralizează

Autor:

Publicat la data de: martie 10, 2014

Beneficii extraordinare pentru organism Pentru a fi folosită în scop medicinal urzica se va recolta în lunile mai-octombrie. Plantele se vor usca în strat subţire, în locuri bine aerisite, ferite de razele directe ale soarelui. Urzica este […]

 
De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit

De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Nu doar carnea, laptele şi ouăle care nu sunt păstrate la temperaturi corespunzătoare ne pot provoca dureri de burtă, tulburări digestive şi stare de greaţă şi vomă o zi întreagă, susţin specialiştii în nutriţie. Şi […]

 
Consumul te Pește- te ajută să te menții în formă

Consumul te Pește- te ajută să te menții în formă

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Peştele este un aliment de bază care conţine mulţi nutrienţi importanţi printre care un conţinut crescut de iod (necesar pentru buna funcţionare a tiroidei), vitamina B12 (buna funcţionare a sistemului nervos), acizi graşi Omega 3 (reprezintă un […]

 
Citricele: proprietăţi, reţete, beneficii

Citricele: proprietăţi, reţete, beneficii

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Medicii – nutriţionişti, dermatologi sau generalişti – susţin în cor că cel puţin trei porţii de fructe proaspete pe zi ne feresc de infecţii, afecţiuni cardiovasculare, cerebrale sau respiratorii. În plus, previn proliferarea celulelor canceroase […]

 
Chec de cafea

Chec de cafea