Meniu de sărbătoare vegetarian

Să ştiţi că propuneri, idei şi sugestii pentru un meniu vegetarian pentru Paşte nu puteau să lipsească. Din respect pentru cei care au puterea de a ţine cont de drepturile animalelor, venim cu câteva propuneri speciale pentru o sărbătoare specială. Masa de Paşte poate fi un motiv de sărbătoare şi pentru vegetarieni, secretul fiind combinaţia dintre legume şi fructe, modul de preparare şi nu în ultimul rând prezentarea. În cazul meniului vegetarian fastul şi momentul special este pus în evidenţă prin combinaţiile savuroase de legume şi fructe, în care, uneori, se mai strecoară şi puţină brânză şi câteva ouă. Dar nici acestea nu sunt obligatorii! Restul ţine de starea de spirit în cea mai mare masură.
Cele mai bune antreuri rămân salatele şi mâncărurile simple calde. Dacă sunt bine condimentate, dacă aromele folosite sunt cele potrivite, rar găseşti ceva mai bun. Pentru o notă specială, cele mai potrivite sunt combinaţiile de legume cu fructe. Au un aer exotic şi special, astfel că pot fi incluse într-un meniu vegetarian pentru Paşte. Avem trei propuneri astăzi pentru tine: ardei copţui pe care îi poţi îmbogăţii cu câteva măsline sau seminţe de dovleac uşor rumenite, pe care le adaugi peste ardei după ce i-ai scos din cuptor, sau sote-ul de ciuperci, dar preparat din ciuperci nobile sau amestec de ciuperci de cultură cu ciuperci de pădure. Adaugă pătrunjel proaspăt şi puţin mărar pentru un gust perfect. Le poţi servi cu un sos alb făcut din făină şi lapte de soia.
A treia propunere este salata de năut cu ierburi, care este un deliciu pe care merită sa-l încerci. Ca să o prepari ai nevoie de năut (gata fiert), o legatură de pătrunjel şi una de mărar, două legături de ceapă verde şi una de usturoi verde, trei linguri ulei de măsline şi două linguri de sos alb făcute din lapte de soia şi amidon sau faină, o mână de nuci, sare şi piper. Pentru cei care preferă variantele picante adaugă şi unul-doi ardei iuţi roşii şi mult piper.
O să vedeţi că şi un meniu vegetarian va fi la fel de gustos şi vă va face să vă simţiţi foarte bine, mai ales dacă acest mod de viaţă vegetarian este cel ales de voi, fără constrângere, cum ar spune unii: de bunăvoie şi nesiliţi de nimani.
Mira Tănase

 

2 comentarii


  1. Imi spune cineva unde gasesc ierburi aromatice cu radacina in asortiment mai mare ? sau condimente in asortiment ?
    Multumesc anticipat …


  2. La supermarket, la raionul condimente 🙂

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 
Ruladă cu miere

Ruladă cu miere

 
Supă cremă de urzici cu crutoane

Supă cremă de urzici cu crutoane

 

 
Urzica te vitaminizează şi te remineralizează

Urzica te vitaminizează şi te remineralizează

Autor:

Publicat la data de: martie 10, 2014

Beneficii extraordinare pentru organism Pentru a fi folosită în scop medicinal urzica se va recolta în lunile mai-octombrie. Plantele se vor usca în strat subţire, în locuri bine aerisite, ferite de razele directe ale soarelui. Urzica este […]

 
De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit

De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Nu doar carnea, laptele şi ouăle care nu sunt păstrate la temperaturi corespunzătoare ne pot provoca dureri de burtă, tulburări digestive şi stare de greaţă şi vomă o zi întreagă, susţin specialiştii în nutriţie. Şi […]

 
Consumul te Pește- te ajută să te menții în formă

Consumul te Pește- te ajută să te menții în formă

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Peştele este un aliment de bază care conţine mulţi nutrienţi importanţi printre care un conţinut crescut de iod (necesar pentru buna funcţionare a tiroidei), vitamina B12 (buna funcţionare a sistemului nervos), acizi graşi Omega 3 (reprezintă un […]

 
Citricele: proprietăţi, reţete, beneficii

Citricele: proprietăţi, reţete, beneficii

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Medicii – nutriţionişti, dermatologi sau generalişti – susţin în cor că cel puţin trei porţii de fructe proaspete pe zi ne feresc de infecţii, afecţiuni cardiovasculare, cerebrale sau respiratorii. În plus, previn proliferarea celulelor canceroase […]

 
Chec de cafea

Chec de cafea