Alege vinurile potrivite pentru masa de Paşte!


Este esenţial ca personalităţile vînului şi a mâncării să fie respectate şi să se completeze reciproc. O mâncare bună evidenţiază aspectele complexe ale unui vîn şi învers. Nu se pune problema de a-şi completa reciproc neajunsurile, ci de a-şi potenţa şi evidenţia în mod reciproc calităţile.
Un vin neechilibrat, de o calitate mai slabă nu poate fi „trecut cu vederea”, chiar dacă este asociat cu o mâncare spectaculoasă, deosebită. O combinaţie de succes se obtine atunci când vinul evidenţiază un aspect al mâncării, iar mâncarea subliniază o calitate a vinului.

Metoda de gătit şi vinul potrivit

Modalitatea în care mâncarea este pregatită şi gătită îi dau savoarea, gustul, textura şi culoarea fînală. Iar principiul general de asociere a vinurilor cu mâncarea în funcţie de tehnica de preparare a acesteia este următorul: o metodă uşoară de gătit (prepararea la la abur, spre exemplu), care să păstreze cât mai mult calităţile iniţiale ale alimentului cere un vin uşor, fructat, cu aciditate scăzută. În schimb, cu cât metoda începe să se complice şi să îmbogăţească toate aspectele mâncării, cu atât şi vinul asociat trebuie să fie mai greu, mai bogat în taninuri.

Gustul, consistenţa, textura alimentelor şi asocierea de vin:

Mâncărurile mai acide cer la rândul lor vinuri acide, fructate, aromate, demiseci.
Mâncărurile acre se asociază de regula cu vinurile albe, fructate, uşoare, seci sau demiseci.
Preparatele afumate merg cu vinurile albe fructate sau cu vinuri roşii, condimentate.
Mâncărurile grase se asociază în general cu vinurile roşii seci, cu arome tari, bogate.
Preparatele pe bază de peşte se combină cu vinurile albe, cu o aromă tare, seci sau demiseci.
Deserturile dulci se combină cu vinuri la fel de dulci sau mai dulci.
Preparatele sărate se asociază bine cu vinurile albe dulci sau cu vinuri roşii cu continut mai scăzut de taninuri.

Asocierea mâncărurilor cu vinurile:

Mulţi se întreabă dacă există reguli de asociere a mâncărurilor cu vinurile? Evident că există, răspunsul este afirmativ şi ţine foarte mult de „chimia” vinului şi a mâncării. Acrul şi amarul se potenţează reciproc. Dulcele modifică gustul sărat, precum şi aciditatea sau gustul amar. Vinurile dulci se asociază de regulă cu mâncărurile sărate. În schimb, gustul amărui şi aciditatea unui vin roşu, taninic vor da peştelui sau brânzei topite un gust uşor metalic. Însă, conform zicalei „gusturile nu se discută”, orice asociere pur subiectivă poate fi acceptată ca regulă… cel puţin a casei.

Recomandări generale de servire a vinurilor în timpul mesei:

Vinurile reci se servesc înainte de vinurile băute la temperatura camerei.
Vinurile albe se servesc de regula înaintea vinurilor roşii.
Vinurile se servesc în ordine cronologică: mai întai cele mai tinere, urmate de cele mai vechi şi mai complexe
Vinurile mai uşoare se servesc înaintea celor mai mai grele.

Reguli generale de asociere a vinurilor cu mâncarea:

Gusturile opuse se atrag: un vin dulce spre exemplu poate echilibra o mâncare acidă, acră, ori sărata.
Primăvara, vara şi toamana se beau vinuri mai uşoare, albe şi roze tinere. Iarna se beau vinuri mai vechi, mai corpolente, de regulă roşii.
Asociază aromele mâncărurilor cu cele ale vinurilor: aromele ierboase ale Sauvignon Blancului merg foarte bine cu legumele; Chardonnay-ul, cu aroma de stejar se combină foarte bine cu peştele.
Găteşte cu vinul pe care îl serveşti la masă sau bea acelaşi vin folosit la prepararea mâncării.
Ţine cont de modul de pregătire şi gătit al mâncărurilor.
Mâncărurile care se asortează mai greu cu vinurile sunt brânzeturile, ciocolata, murăturile iar acestea se combină de obicei cu vinurile locale.
Există anumite tipuri de vin care se pot asocia cu aproape orice fel de mâncare, aşa cum există anumite mâncăruri care merg cu aproape orice fel de vin – friptura de pui.
Vînurile albe şi roze demidulci şi demiseci se servesc la deserturile dulci, ficat gras sau pateuri.
Asociaza vinul nu doar cu mâncarea, ci şi cu evenimentul sau locul: cina romantică, masa în familie, serbarea zilei de naştere, picnic, Paşte, Crăciun etc.
La antreuri se pot servi vinuri albe, seci, uşoare, tinere.
La supe, ciorbe, borşuri nu se recomandă consumul de vin.
Vinurile spumante brute sau seci, albe şi roze, se servesc la începutul mesei, odată cu aperitivele.
La cafea se servesc vinuri vechi distilate-coniac.
Vinurile spumante albe şi roze, demidulci sau dulci se servesc de obicei la desert, la fînalul mesei.
Daca ai dubii în privinţa vinului pe care să-l foloseşti, mergi la sigur şi serveşte sampanie.

Nu uita că pentru a decora masa de Paşte ai nevoie de flori, fructe şi teme de sezon. Nelipsite sunt coşuleţele cu ouă vopsite (roşii, verzi, albastre sau galbene), fie simple, încondeiate (pictate manual) sau din ciocolata. Toate simbolurile de Paşti, precum miei, iepuraşi (ornamentali sau din ciocolată) lumânări decorative, în special în formă de ou, îşi vor găsi loc pe masă. Alege o faţă de masă imprimată cu motive pascale sau una albă, simplă, pe care şerveţelele să fie în culori pastelate. Faţă de masă, veselă, ornamentele, întreaga atmosfera trebuie să fie în ton cu sărbătoarea.

M.T.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

 
Ruladă cu miere

Ruladă cu miere

 
Supă cremă de urzici cu crutoane

Supă cremă de urzici cu crutoane

 

 
Urzica te vitaminizează şi te remineralizează

Urzica te vitaminizează şi te remineralizează

Autor:

Publicat la data de: martie 10, 2014

Beneficii extraordinare pentru organism Pentru a fi folosită în scop medicinal urzica se va recolta în lunile mai-octombrie. Plantele se vor usca în strat subţire, în locuri bine aerisite, ferite de razele directe ale soarelui. Urzica este […]

 
De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit

De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Nu doar carnea, laptele şi ouăle care nu sunt păstrate la temperaturi corespunzătoare ne pot provoca dureri de burtă, tulburări digestive şi stare de greaţă şi vomă o zi întreagă, susţin specialiştii în nutriţie. Şi […]

 
Consumul te Pește- te ajută să te menții în formă

Consumul te Pește- te ajută să te menții în formă

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Peştele este un aliment de bază care conţine mulţi nutrienţi importanţi printre care un conţinut crescut de iod (necesar pentru buna funcţionare a tiroidei), vitamina B12 (buna funcţionare a sistemului nervos), acizi graşi Omega 3 (reprezintă un […]

 
Citricele: proprietăţi, reţete, beneficii

Citricele: proprietăţi, reţete, beneficii

Autor:

Publicat la data de: martie 6, 2014

Medicii – nutriţionişti, dermatologi sau generalişti – susţin în cor că cel puţin trei porţii de fructe proaspete pe zi ne feresc de infecţii, afecţiuni cardiovasculare, cerebrale sau respiratorii. În plus, previn proliferarea celulelor canceroase […]

 
Chec de cafea

Chec de cafea